Alege limba: English Romana

Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului din Romania

- Comunicate /

Declaratii Rasiste la Nivel Inalt

Centrul pentru Monitorizarea şi Combarerea Antisemitismului în România, precum şi semnatarii acestui apel în calitate de personae fizice, îşi exprimă consternarea şi indignarea față de declarațiile Ministrului Afacerilor Externe, Teodor Baconschi la întâlnirea cu dl. Pierre Lellouche, Secretar de Stat francez pentru Afaceri Europene, precum şi solidaritatea cu organizațiile romilor din România care au înfierat etnicizarea infracționalității şi implicațiile rasiste din declarațiile domnului Baconschi. Este pentru a doua oară în decurs de mai puțin de trei ani că un şef al diplomației române lezează grav valorile europene facând declarații care atestă că România este condusă de o clasă politică (indiferent de apartenența partinică individuală) a cărei mentalitate este tributară etnocrației.

 Ținem să subliniem că dacă în precedentul caz (ne referim la domnul Adrian Cioroianu) s-ar fi luat măsurile care se impuneau, cei care reprezintă oficial România ar fi învățat pe că asemenea declarații sunt inadmisibile, nu numai în spațiul public, dar şi în cel privat, cum ar fi cel al propriului automobil. Protestăm, de asemenea, față de încercările Ministerului Afacerilor Externe de a muşamaliza post-factum aceste declarații, susținând că ele ar fi reflectat numai o nefericită formulare. Cerem ca domnul Baconschi să adreseze public scuze organizațiilor romilor, atăgând în acelaşi timp atenția Primului Ministru, dl. Emil Boc, în calitatea sa de profesor de drept constituțional, că afirmațiile domnul Baconschi reprezintă o lezare a prevederilor constituționale din articolele 16 (1), 20 (1) şi 30 (6) (7) ale Documentului de Bază, precum şi a câtorva prevederi din Codul Penal. Cerem, în consecință, domnului Boc să ia măsurile de rigoare şi să aducă aceste măsuri la cunoştința opiniei publice.

Comunicate de presa

Comunicatele de Presa emise de MCA Romania pot fi preluate si republicate cu conditia ca spiritul si mesajul lor sa nu fie alterate, modificate sau trunchiate. 

citeste mai mult

Primarul Constantei - Dl. Radu Mazare defileaza in pas de gasca imbracat in uniforma nazista

18 Iulie 2009 - Mamaia - In cadrul unei prezentari de moda, Dl Radu Mazare, Primarul Constantei si membru de seama al Partidului Social Democrat ( PSD) a defilat pe scena, in fata a mii de oameni, in pas de ...............................

 

 
citeste mai mult

In amintirea cui?

Isidor Katz - Ucis la 38 de ani de Legionari  

In amintirea lui Isidor Katz, unul dintre cei 125 de evrei torturati si ucisi de catre  legionari in timpul pogromului care a avut loc la Bucuresti, in Ianuarie 1941

citeste mai mult

Cine este Roman

Cine este Roman?

1.
2.
3.
4.
5.
Total voturi: 524

Evrei Romani inainte de WWII

Cati evrei au trait in Romania inainte de cel de al doilea razboi mondial?

1.
2.
3.
4.
Total voturi: 425

Holocaustul Romanesc

Este Holocaustul Romanesc parte din istoria Romaniei?

1.
2.
3.
Total voturi: 506

Maresal Ion Antonescu

Cati evrei au fost ucisi sub regimul Maresalului Ion Antonescu?

1.
2.
3.
4.
5.
Total voturi: 646

Newsletter